Slide background
Slide background
Slide background

VISA (ROBG-147)

Agenția de mobilitate transfrontalieră a muncii

Care este scopul?

De a contribui la integrarea zonei transfrontaliere în ceea ce privește ocuparea forței de muncă și mobilităţii forței de muncă.

Care este bugetul?

498,818.29 euro, din care 423,995.55 euro FEDR

Cine implementează proiectul?

Beneficiar Lider (BL): Camera de Comerț și Industrie Bulgaro-Română (Bulgaria)

Beneficiar 2 (B2): Asociația pentru Dezvoltare Durabilă Slatina (România)

Care este perioada de implementare?

Data de începere: 20.04.2017

Data de încheiere: 19.04.2019

Durata: 24 luni

Unde se implementează?

Olt în România

Ruse în Bulgaria

Ce se va întâmpla?

  • Studiu privind ocuparea şi mobilitatea forței de muncă;
  • Înfiinţarea Agenției VISA pentru mobilitatea forţei de muncă;
  • Portofoliul Agenției VISA de instrumente integrate;
  • Acțiuni pilot pentru mobilitatea transfrontalieră – Informare & Instruire;
  • Acțiuni pilot pentru mobilitatea transfrontalieră - "Să facem naveta";
  • Ședințe pilot de consultare;
  • Susținerea rezultatelor proiectului.

Rezultatele (în ce constă contribuția la Program)?

Realizările programului: 7 tipuri de inițiative care activează mobilitatea forței de muncă în zona transfrontalieră; 750 de participanți la inițiative comune de angajare locală și training comun;

Rezultatele programului: 15.000 de persoane vor avea acces la inițiative comune de angajare.

Stadiul proiectului (reflectat în rapoartele de progres)

Perioada de implementare a proiectului a fost finalizată pe 19.04.2019;

S-au înființat agenții de mobilitate profesională VISA Transfrontalieră, personalul a fost instruit și birourile pot fi găsite în următoarele:

- str. Voyvodova 12-14, Ruse, Bulgaria;

- str. Crișan 36, Slatina, județul Olt, România;

Agenția oferă servicii de mobilitate profesională atât angajaților, cât și angajatorilor la sediul central și, de asemenea, online.

În cadrul proiectului au fost elaborate:

1. Studiul privind forța de muncă și mobilitatea forței de muncă, care poate fi găsit pe https://jobsvisa.eu/ro/bulgaria;

2.Un ghid pentru navetiști;

3. Website, disponibil la adresa: https://jobsvisa.eu/ro/

Partenerul principal a achiziționat un certificat de la Agenția Națională pentru Educație Profesională și Formare Profesională (NAVET) -Bulgaria pentru un Centru de Pregătire Profesională autorizat să realizeze pregătire pentru 10 profesii:

1. Reprezentant vânzări;

2. Coordonator în afaceri - servicii;

3. Specialist în economie;

4. Organizator aplicații Internet;

5. Specialist hotelier;

6. Specialist restaurant;

7. Organizator pentru activitatea agențiilor turistice;

8. Ghid turistic;

9. Animator în turism;

10. Skipper / Sailing Master.

A fost semnat un Memorandum de parteneriat care a dus la înființarea unui Comitet consultativ.

Toate acțiunile-pilot și consultările au fost luate în considerare.

ACTIVE (ROBG-148)

Competitivitate avansată prin îmbunătățire, viziune și educație

Care este scopul?                                             

Creșterea gradului de ocupare a persoanelor în vârstă prin reducerea incompatibilității profesionale a ofertei și a cererii de locuri de muncă datorită nivelului scăzut sau învechit al educației și asigurarea condițiilor preliminare pentru introducerea și menținerea pe piața muncii a persoanelor în vârstă pentru a se menține o îmbătrânire activă și sănătoasă.

Care este bugetul?

446,981.32 euro, din care 379,934.10 euro FEDR

Cine implementează proiectul?

Beneficiar Lider (BL): Primăria comunei Tuzla (România)

Beneficiar 2 (B2): Primăria comunei Agigea (România)

Beneficiar 3 (B3): Primăria comunei Cumpăna (România)

Beneficiar 4 (B4): Municipalitatea Balchik (Bulgaria)

Când?

Data de începere: 19.08.2017

Data de încheiere: 18.02.2019

Durata: 18 luni

Unde?

Constanţa, România

Dobrich, Bulgaria

Cum?

  • Project management;
  • Organizarea grupului ţintă;
  • Campanie de informare și publicitate;
  • Campanie de promovare a identităţii proiectului;
  • Centre de training;
  • Programe profesionale de training;
  • Strategia transfrontalieră pentru a crește ocuparea forței de muncă a persoanelor în vârstă;
  • Platformă ACTIVE ONLINE;
  • Acorduri de cooperare pentru ocuparea forței de muncă;
  • Târguri de locuri de muncă.

Rezultate (în ce constă contribuția la Program)?

Realizările programului:

- 12 iniţiative ce activează mobilitatea forţei de muncă în regiunea transfrontalieră;

- 200 de participanţi în iniţiativecomune localede angajare şi training comun.

Rezultatele programului:

- 48.055 de persoane vor avea acces la iniţiative comune de angajare

Stadiul proiectului

Proiectul este finalizat.

Principalele rezultate ale proiectului includ:

Patru centre de pregătire au fost înființate în locația fiecărui partener de proiect, Tuzla, Agigea, Cumpăna și Balchik, în clădiri care sunt proprietatea partenerilor proiectului. Centrele de instruire au fost dotate cu echipamente logistice și au fost utilizate pentru organizarea programului de instruire. Centrele de pregătire rămân la dispoziția întregii comunități locale, asigurând astfel și durabilitatea proiectului, organizarea de traininguri profesionale cu și pentru comunitate, putând fi dezvoltate într-un mediu adecvat și adaptate la nevoile mentorilor/formatorilor.

- După definirea grupului țintă, s-au desfășurat programele de instruire și 192 de persoane au primit certificate de calificare în diferite profesii, precum îngrijitor de copil, agent de securitate, administrator de pensiuni, alimentare cu apă și canalizare, brutărie-patiserie.

- A fost elaborată o strategie transfrontalieră pentru creșterea gradului de ocupare a persoanelor în vârstă și este disponibilă la adresa https://proiectactive.ro/proiect-libraries/other-informative-materials/.

- Au fost încheiate 2 acorduri de colaborare între toți partenerii proiectului, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă din Bulgaria și Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Constanța, menite să consolideze cooperarea în domeniul forței de muncă și care vizează în special menținerea persoanelor în vârstă pe piața muncii. Acordul de cooperare ACTIVE a fost semnat în municipiul Balchik (26.09.2018) și Acordul de secretariat tehnic ACTIVE în comuna Tuzla, județul Constanța (09.10.2018).

- 2 Târguri de locuri de muncă au fost organizate la Tuzla, județul Constanța, la 11.12.2018, (143 de participanți) și la Balchik, 19.12.2018 (83 de participanți).

- Au avut loc și activități de informare și promovare: organizarea conferințelor de presă, publicarea comunicatelor de presă, elaborarea materialelor promoționale.

Mai multe informații despre proiect pot fi găsite pe platforma proiectului https://proiectactive.ro/, disponibilă în engleză, română și bulgară.

JOINT CONSTRUCT (ROBG-151)

Dezvoltarea unei pieţe şi mobilităţi de muncă comune în domeniul construcţiilor din aria transfrontalieră România-Bulgaria

Care este scopul?

Creșterea ocupării forței de muncă și îmbunătățirea dezvoltării economice precum și promovarea incluziunii sociale în regiunea transfrontalieră.

Care este bugetul?

477,030.23 euro, din care 405,475.70 euro FEDR

Cine?

Beneficiar Lider (BL): Asociaţia Română pentru Industria Electronică şi Software – Filiala Oltenia (România)

Beneficiar 2 (B2): Asociaţia “Construct Cluster Oltenia” (România)

Beneficiar 3 (B3): Camera de Comerţ şi Industrie Vidin (Bulgaria)

Beneficiar 4 (B4): Centrul Naţional pentru Servicii de Informare - Pleven (Bulgaria)

Când?

Data de începere: 27.06.2017

Data de încheiere: 26.06.2019

Durata: 24 luni

Unde?

Dolj, Olt, Mehedinți în România

Vidin, Montana, Pleven, Vratsa în Bulgaria

Cum?

  • Cercetarea nevoilor de calificare în domeniul construcţiilor în aria proiectului(Judeţele Dolj, Olt, Mehedinţi în România şi districtele Vidin, Montana, Vratsa, Pleven în Bulgaria);
  • Întâlniri de promovare a rezultatelor cercetării tuturor părţilor interesate în aria proiectului (Judeţele Dolj, Olt, Mehedinţi în România şi districtele Vidin, Montana, Vratsa, Pleven în Bulgaria);
  • Întocmirea şi publicarea unui dicţionar de termini specifici domeniului de construcţie;
  • Organizarea şi desfăşurarea de traininguri autorizate pentru grupurile ţintă;
  • Organizarea de internshipuri şi programe de schimburi de experienţă;
  • Stabilirea unor centre de informare şi consiliere;
  • 4 târguri de joburi pentru cei ce se află în căutarea unui loc de muncă în aria transfrontalieră ( 2 în România şi 2 în Bulgaria);
  • Campanii de informare şi publicitare.

Rezultatele (care este contribuția la Program)?

Realizările programului:

- 13 mecanisme comune ce activează mobilitatea forţei de muncă în aria transfrontalieră

- 336 de participanţi în iniţiative locale de angajare şi training

Rezultatele programului: - cel puţin 1.000 de persoane vor avea acces la iniţiative comune de angajare

Stadiul proiectului

Implementarea proiectului a fost finalizată în iunie 2019, având următoarele rezultate:

A fost realizată o cercetare comună a nevoilor de calificare în domeniul construcțiilor din zona proiectelor (județele Dolj, Olt, Mehedinți din România și districtele Vidin, Montana, Vratsa, Pleven din Bulgaria) și, ca urmare, au fost identificate cele mai căutate 3 profesii în fiecare regiune. Pentru a promova rezultatele cercetării și viitoarele cursuri de calificare, beneficiarii proiectului au organizat seminarii de informare în Pleven și Vratsa (organizate de B4), Drobeta Turnu-Severin, Slatina, Craiova, Bechet (organizate de LB și susținute de B2) și în Montana de B3. 

B2 a elaborat un dicționar cu termeni de construcție în trei limbi, iar versiunea electronică a dicționarului este disponibilă la www.agricons-cbc.ro.

Echipamentele pentru înființarea centrelor de informare și consiliere au fost achiziționate, iar centrele au fost create în Craiova, România, găzduit și operat de către B2 pentru solicitanți de locuri de muncă în sectorul construcțiilor din județele Dolj, Olt și Mehedinți, în Vidin, Bulgaria, găzduit și operat de B3 pentru solicitanți de locuri de muncă din districtele Montana și Vidin, și în Pleven, Bulgaria, găzduit și operat de Beneficiarul 4 pentru solicitanții de locuri de muncă din districtele Vratsa și Pleven.

Beneficiarii proiectului au finalizat procedurile pentru obținerea autorizației de organizare a cursurilor de calificare în profesiile selectate și au efectuat cursurile de pregătire profesională pentru un munăr total de 321 de lucrători care doresc realizarea profesională în domeniul construcțiilor. După finalizarea cursurilor de instruire, o parte din cursanți au participat la 4 schimburi de experiență (la Pleven, Vidin și 2 la Craiova), organizate în cooperare cu angajatorii din domeniul construcțiilor. Ca o finalizare logică a inițiativelor derulate în cadrul proiectului, au fost organizate 4 târguri comune de locuri de muncă - de 2 ori la Craiova (odată cu participarea angajatorii din Pleven și odată cu angajatorii din Vidin), un târg la Pleven și înca unu la Vidin.

CBC SOC COOP (ROBG-150)

Mecanism de cooperare transfrontalieră în domeniul asistenței sociale la nivel multiregional România-Bulgaria

Care este scopul?                                             

Creșterea capacității de cooperare și eficiență a Agenției Naționale Române pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) prin organismele sale transfrontaliere descentralizate și a Agenției de Asistență Socială din Bulgaria în domeniul de asigurării sociale, în contextul cooperării transfrontaliere

Care este bugetul?

538,554.97 euro, din care 457,771.70 FEDR

Cine implementează proiectul?

Beneficiar Lider (BL): Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Constanța (România)

Beneficiar 2 (B2): Agenția Județeană pentru Plăți și inspecție Socială Dolj (România)

Beneficiar 3 (B3): Agenția Județeană pentru Plăți și inspecție Socială Teleorman (România)

Beneficiar 4 (B4): Agenția de Asistență Socială /AAS/ (Bulgaria)

Când?

Data de începere: 23.08.2017

Data de încheiere: 22.11.2019

Durata: 27 luni

Unde?

Mehedinți, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călărași, Constanța, România

Vidin, Montana, Vratsa, Pleven, Veliko Tarnovo, Ruse, Silistra, Dobrich, Bulgaria

Cum?

  • Studiu comparativ pentru România și Bulgaria privind cadrul de reglementare și metodologiile și procedurile de lucru în domeniile de beneficii sociale și inspecției sociale;
  • Analiza nevoilor cu privire la zonele de îmbunătățire în domeniile managementul beneficiilor sociale și inspecției sociale, printr-o serie de 18 focus grupuri;
  • Dezvoltarea prin cooperare transfrontalieră a 2 politici publice, câte una pentru fiecare țară, cu privire la domeniile managementului beneficiilor și inspecției sociale care vor valorifica cele mai bune practici identificate în cele două țări;
  • Organizarea unei serii de 6 ateliere de lucru, 3 despre managementul beneficiilor sociale și 3 despre inspecția socială, care se desfășoară în Vratsa, Ruse și Craiova, cu un total de 23 de specialiști, din cele două domenii de competență;
  • Consolidarea capacităților pentru organele deconcentrate din zona de frontieră a celor două instituții publice în domeniile gestionării beneficiilor sociale și inspecției sociale, pe baza noii politici dezvoltate în cooperare;
  • 7 sesiuni de instruire organizate în România de parteneri pentru AJPIS-urile învecinate (3 de AJPIS Dj, 2 de AJPIS Tr și 2 de AJPIS Ct) și 28 de instruiri în Bulgaria la nivel regional (8 cursuri) și local (20 cursuri);
  • Consolidarea capacităților pentru personalul primăriilor și ONG-urile din zona de frontieră cu privire la noua politică dezvoltată în cooperare;
  • Organizarea a două tipuri de instruiri pentru (1) personalul primăriilor din cele 7 județe din zona de frontieră din România și (2) personalul de conducere al ONG-urilor din cele 7 județe ale zonei de frontieră din Români, precum și pentru cele 8 districte de frontieră din Bulgaria;
  • Dezvoltarea și implementarea unui instrument de schimb de informații online între instituțiile publice partenere;
  • Informare și publicitate: 7000 pliante; 7000 pixuri; 1800 calendare; 2100 mape; 1400 postere; 2100 carnete de notițe; site-ul proiectului (RO/BG/EN), cont de Facebook, organizarea de 4 conferințe de presă în România și Bulgaria.

Rezultatele (în ce constă contribuția la Program)?

Realizările programului:

      5 mecanisme transfrontaliere sprijinite pentru creșterea capacității de cooperare: 1 studiu comparativ; 2 politici publice dezvoltate prin cooperare; 1 acord interinstituțional; 1 instrument de schimb al informației;

Rezultatele programului: creșterea nivelului de coordonare a instituțiilor publice în zona eligibilă.

Stadiul proiectului:

Implementarea proiectului a fost finalizată în data de 22.11.2019.

Au fost atinse următoarele rezultate:

- Beneficiarii proiectului au achiziționat echipamente pentru echipele de implementare a proiectului.

- Site-ul web al proiectului a fost elaborat și este disponibil la http://ajpisconstanta-interreg.ro în română, bulgară și engleză.

- Experții tuturor beneficiarilor proiectului au elaborat studiul comparativ privind cadrul de reglementare, metodologiile și procedurile de lucru în domeniile de politică și inspecție socială pentru România și Bulgaria. Studiul comparativ a fost dezvoltat în limbile bulgară și română și tipărit în 1.060 de exemplare și este disponibil pe site-ul web al proiectului la link-ul următor: https://ajpisconstanta-interreg.ro/category/ajpis/.

- 9 focus grupuri: 3 cu personalul AJPIS, 3 cu personalul primăriilor și 3 cu personalul de conducere al ONG-urilor au fost desfășurate în România și 7 focus grupuri: 2 cu personalul RDSA, 2 cu personalul instituțiilor publice, 2 cu personalul de conducere al ONG-uri și 1 cu reprezentanți ai tuturor grupurilor. În timpul acestor focus grupuri au fost identificate nevoile care vor sta la baza elaborării propunerilor de politici publice. Raportul final de la analiza nevoilor și Ghidul pentru bune practici au fost elaborate de Beneficiarul lider și traduse în limba bulgară de către Beneficiar 4. Ghidul pentru bune practici este disponibil pe site-ul web al proiectului la link-ul următor: https://ajpisconstanta-interreg.ro/category/ajpis/.

- Au fost organizate 6 ateliere de lucru despre gestionarea beneficiilor sociale și inspecția socială la Craiova, Ruse și Vratsa în perioada martie - aprilie 2019. Ca urmare, două politici publice, adaptate pentru mediul juridic românesc, respectiv, pentru cel bulgăresc, au fost dezvoltate și testate în aceleași grupuri de lucru în care a avut loc analiza nevoilor: 18 grupuri de lucru au fost organizate în perioada aprilie - mai 2019.

Propunerea de politici publice în domeniul asistenței sociale a fost trimisă de Beneficiarul lider către Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială la 14.11.2019. La rândul său, ANPIS a trimis documentul la Ministerul Muncii și Protecției Sociale la 27.11.2019.

La nivelul Beneficiarului 4, politicile publice propuse în domeniul beneficiilor sociale și serviciilor sociale au fost prezentate și discutate în cadrul direcțiilor regionale „Asistență socială”, în cadrul AAS și în grupurile de lucru interinstituționale pentru dezvoltarea noua lege privind asistența socială. Prin ordinul nr. RD01-749 / 28.09.2017 al ministrului muncii și politicii sociale, a fost înființat un grup de lucru interinstituțional pentru elaborarea Legii serviciilor sociale. Reprezentanții Agenției de Asistență Socială (de la punctul 21 la punctul 26 din Ordin) și ai partenerului de proiect, au participat activ la Grupul de lucru. Grupul de lucru a fost activ timp de aproape 2 ani, iar legea a intrat oficial în vigoare în iulie 2020. Propunerea de politici publice în domeniul serviciilor sociale, elaborată în cadrul proiectului, a fost prezentată membrilor grupului de lucru și reflectată în lege, cum ar fi înființarea unei agenții de control al calității și alte elemente legate de acordarea de licențe pentru furnizorii de servicii.

- Conținutul celor două politici a fost transpus în materiale de instruire: pentru gestionarea beneficiilor sociale și pentru inspecție socială. 35 de instruiri pentru dezvoltarea capacității personalului organelor deconcentrate ale instituțiilor partenere din proiect de-a lungul zonei de frontieră și 25 de instruiri pentru dezvoltarea capacitatea personalului primăriilor și a personalului de conducere al ONG-urilor au fost organizate în perioada iulie - octombrie 2019.

- Acordul de cooperare interinstituțională privind schimbul permanent de informații în domeniul securității sociale a fost elaborat și semnat de către reprezentanții la nivel înalt ai celor două agenții ale administrației publice centrale din cele două țări în noiembrie 2019.

- A fost creat instrumentul IT pentru schimb de informații: https://ajpis.mbmsoftware.com/.

BGROM (ROBG-155)

Mobilitatea BG RO

Care este scopul? 

De a aduna solicitanții de locuri de muncă, comunitățile locale, sectorul privat și autoritățile din regiunea transfrontalieră Bulgaria - România în vederea participării la dezvoltarea comună a zonei de cooperare, folosind resursele și avantajele sale într-un mod durabil pentru a promova integrarea transfrontalieră a mobilității în muncă.

Care este bugetul?

354,959.43 euro, din care 301,715.52 euro FEDR

Cine?

Beneficar Lider (BL):Asociația Centrul European de Sprijin pentru Afaceri(Bulgaria)

Beneficiar 2 (B2): Asociaţia Voluntariat Pentru Ecologie (România)

Când?

Data de începere: 04.04.2017

Data de încheiere: 03.12.2018

Durata: 20 luni

Unde?

Vidin, Vratsa, Montana, Pleven, Veliko Tarnovo, Ruse, Silistra, Dobrich, Bulgaria

Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călăraşi, Constanţa, România

Cum?

  • Organizarea a 3 conferințe - 1 la început (în prima lună a proiectului la Ruse) și 2 la sfârșit (în ultima lună a proiectului - la Ruse și Caracal pentru a prezenta rezultatele);
  • Elaborarea de materiale de informare și publicitate (stick USB, agende, dosare de carton, pliante, banere de tip roll-up);
  • Efectuarea serviciilor facilitare de business şi de muncă în aria transfrontalieră;
  • Desfăşurarea unei analize asupra situaţiei pieţei de muncă în aria transfrontalieră Bulgaria-România;
  • Derularea unei campanii de conştientizare( dezvoltarea unui buletin informativ electronic, elaborarea unui comunicat de presă, dezvoltarea unei broşuri, realizarea a 15 sesiuni de informare);
  • Organizarea unui târg al locurilor de muncă pentru grupul țintă
  • Realizarea sesiunilor de instruire: 7 sesiuni de instruire în RO și 8 sesiuni de instruire în BG;
  • Elaborarea unui Ghid privind modalitatea de muncă transfrontalieră în România și Bulgaria
  • Dezvoltarea de informaţii şi sfaturi pentru lucrătorii transfrontalieri şi potenţialii angajatori prin crearea şi dezvoltarea unui website “BGRO Mobility.

Rezultate (în ce constă contribuția la Program)?

Realizările programului:

-4 iniţiative (training, scheme educaţionale, website-uri, acorduri, reţele, târguri de de locuri de muncă etc.) ce activează mobilitatea forţei de muncă în aria transfrontalieră: campanie de conştientizare, târg de locuri de muncă pentru grupul ţintă, sesiuni de training şi website;

-1050 de participanţi în iniţiative comune locale de angajare şi training comun.

Rezultatele programului: populaţie ce are acces la iniţiative comune de angajare – 20000 de persoane din aria transfrontalieră (atinși prin campanie de conştientizare, Ghid privind cum să lucrezi transfrontalier în limbile Română și Bulgară, website)

Stadiul proiectului

Proiectul a fost finalizat în data de 03.12.2018.

Rezultate:

- 1 Raport de sondaj "Sondaj pentru afaceri și forța de muncă (BLFS)

- 1 Analiza stării pieței muncii în zona transfrontalieră Bulgaria-România, disponibilă pe www.bgromobility.eu;

 - 1 campanie de conștientizare (inclusiv elaborarea unui buletin informativ, difuzarea de afișe și broșuri, desfășurarea a 15 sesiuni de informare). Campania de conștientizare a informat reprezentanții agențiilor de angajare, sectorul privat și cetățenii cu privire la oportunitățile de angajare și mobilitatea forței de muncă în zona transfrontalieră;

- 1 târg de locuri de muncă pentru grupul țintă (TGJF) la Ruse, pentru a oferi o cale ușoară de comunicare între angajatori și solicitanții de locuri de muncă, astfel activând mobilitatea forței de muncă în regiunea transfrontalieră.

- 15 sesiuni de instruire (7 sesiuni de instruire în RO și 8 sesiuni de instruire în BG) cu angajatorii și angajații, cu informații utile privind impozitele naționale, condițiile de securitate socială și procedurile legale;

- 1 Ghid „Cum să lucrezi transfrontalier în România și Bulgaria”, care a fost difuzat prin intermediul Birourilor Muncii, Agențiilor de Ocuparea Forței de Muncă, municipalităților din zona transfrontalieră;

- 3 conferințe - 1 la început (în prima lună a proiectului la Ruse) și 2 la sfârșit (în ultima lună a proiectului - la Ruse și Caracal pentru a prezenta rezultatele);

- Elaborarea materialelor de informare și publicitate (stickuri USB, carnete de notițe, mape de carton, pliante, roll-upuri);

- Dezvoltarea de informații și sfaturi pentru lucrătorii transfrontalieri și potențialii angajatori prin crearea și dezvoltarea site-ului web „BGRO Mobility”, www.bgromobility.eu.

Imagini

Stiri

08 July 2024
Septembrie 2024
Lu Ma Mi Jo Vi Sa Du
26 27 28 29 30 31 1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30 1 2 3 4 5 6

Conținutul acestui site nu reprezintă în mod oficial poziția oficială a Uniunii Europene. Întreaga răspundere asupra informațiilor prezentate revine inițiatorilor site-ului.