Slide background
Slide background
Slide background

Cea de a 13-a întâlnire a Comitetului de Monitorizare pentru Programul Interreg V-A România-Bulgaria

COMUNICAT DE PRESĂ

Astăzi, 16 decembrie, 2021, Autoritatea de Management a Programului Interreg V-A România-Bulgaria (Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației din România), Autoritatea Națională (Ministerul Dezvoltării Regionale și Lucrărilor Publice din Bulgaria) și Secretariatul Comun (stabilit în cadrul Biroului Regional pentru Cooperare Transfrontalieră Călărași pentru granița România-Bulgaria) au organizat on-line, cea de a 13-a întâlnire a Comitetului de Monitorizare.

Structurile de management au prezentat principalele progrese înregistrate în implementarea Programului Interreg V-A România-Bulgaria în cursul anului 2021. Una dintre cele mai importante realizări financiare ale anului 2021 este reprezentată de solicitarea spre rambursare, de către Comisia Europeană, a aproximativ 53,6 de milioane de Euro (FEDR), asigurând-se astfel atingerea țintei de absorbție stabilită pentru anul 2021, dar și a celei pentru 2022. Până în prezent, aproximativ 127 de milioane de euro (FEDR), reprezentând 58,82% din alocarea FEDR a Programului, au fost plătite către beneficiarii Programului.

Mai mult, în anul 2021, rata de absorbție a Programului a ajuns la 58,82%, reprezentând o creștere semnificativă comparativ cu anul 2020, când rata de absorbție a fost de 35,10%.

De asemenea, Programul a înregistrat progrese semnificative în implementarea proiectelor, 69,23% din total proiectelor contractate (din 169 de proiecte, 117 au fost finalizate) finalizând-se și generând rezultate ce contribuie la dezvoltarea ariei transfrontaliere. Aceste proiecte finalizate însumează aproximativ 34,73% din valoarea totală contractată prin proiecte.

Întâlnirea a continuat cu expunerea principalelor activități de comunicare planificate și incluse în cadrul Planului de Comunicare pentru anul 2022 și cu prezentarea, de către dna. Maud Skaringer, reprezentând DG REGIO, a concluziilor incluse în raportul de audit al Curții de Conturi Europene, „Cooperare Interreg: potențialul regiunilor transfrontaliere ale Uniunii Europene nu a fost încă deblocat pe deplin” (“Interreg cooperation: The potential of the European Union’s cross border regions has not yet been fully unlocked”).

Ultima parte a întâlnirii a fost dedicată prezentării stadiului procesului de programare a viitorului program Interreg, cu accent pe decizia de utilizare a fondurilor de asistență tehnică aferente perioadei 2014-2020 pentru sprijinirea pregătirii Obiectivului de Politică 5, finanțat în cadrul Programului VI-A România-Bulgaria.

Imagini

Stiri

08 July 2024
Decembrie 2024
Lu Ma Mi Jo Vi Sa Du
25 26 27 28 29 30 1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30 31 1 2 3 4 5

Conținutul acestui site nu reprezintă în mod oficial poziția oficială a Uniunii Europene. Întreaga răspundere asupra informațiilor prezentate revine inițiatorilor site-ului.