În cadrul acestei întâlniri, membrii CM au discutat despre stadiul implementării Programului și principalele realizări ale acestuia, precum și despre pașii întreprinși de structurile de management în procesul de închidere a Programului. Alte subiecte de interes analizate de membrii CM s-au concentrat asupra stadiului de implementare a recomandărilor evaluării programului, precum și asupra punctelor importante ale procesului de implementare a Strategiei de comunicare și a Strategiei antifraudă.
Aproximativ 191,02 milioane de euro FEDR, reprezentând 88,54% din alocarea FEDR la nivelul Programului, au fost plătite beneficiarilor.
Cele mai semnificative progrese sunt legate de creșterea ratei de absorbție a Programului până la 81,83%, reprezentând aproximativ 176,53 milioane de euro FEDR solicitați Comisiei Europene.
În ceea ce privește implementarea proiectelor, au fost contractate 172 de proiecte cu o valoare totală de aproximativ 275,03 milioane de euro, care au produs rezultate care contribuie la dezvoltarea zonei transfrontaliere. În prezent, 21 de proiecte, cu o valoare totală de 92,10 milioane de euro, sunt încă în implementare.
Întâlnirea a reprezentat o bună oportunitate pentru membrii CM de a trece în revistă atât toate procesele importante care au avut loc pe parcursul celor 8 ani de implementare a Programului, cât și principalele obținute, dar și ocazie de a discuta despre următorii pași prevăzuți privind implementarea Programului Interreg VI-A România-Bulgaria, aflat în derulare.
Pentru mai multe informații privind stadiul programelor, ne puteți urmări pe: www.interregrobg.eu și www.interregviarobg.eu.