Slide background
Slide background
Slide background

Un nou Punct de Trecere a Frontierei a fost deschis în zona transfrontalieră România-Bulgaria

În data de 17 decembrie 2018, în localitatea Dobromir, județul Constanța, în prezența reprezentanților Poliției de Frontieră Române și Poliției de Frontieră Bulgare, a conducerii Gărzii de Coastă și Direcției Regionale de Poliție de Frontieră Ruse, a autorităților publice locale din România și Bulgaria, precum și a reprezentanților Biroului Regional pentru Cooperare Transfrontalieră Călărași pentru granița România-Bulgaria, a avut loc inaugurarea oficială a Punctului de Trecere a Frontierei Dobromir (România) – Krushari (Bulgaria) deschis la granița României cu Republica Bulgaria.

Noul punct de frontieră, care se alătură celor 10 puncte de trecere cu specific rutier deschise traficului internațional de persoane, precum și pentru traficul internațional de mărfuri la granița României cu Bulgaria, a fost realizat prin implementarea proiectului ”Dobromir – Krushari drum transfrontalier”, Cod MIS ETC: 588, finanțat în cadrul Programului de Cooperare Transfrontalieră România-Bulgaria 2007-2013. Operaționalizarea acestui punct de frontieră în regim internațional constituie o măsură favorabilă pentru facilitatea accesului la infrastructura de transport în zona transfrontalieră, cât și pentru înlesnirea mobilității bunurilor și persoanelor.
Punctul de trecere funcționează în subordinea Gărzii de Coastă și este deschis traficului rutier până la limita unei greutăți totale de 3,5 tone, iar programul de funcționare va fi de la ora 08:00 la ora 20:00. Prin acest punct de frontieră nu este permis transportul de materiale periculoase, animale vii și al produselor supuse controlului fitosanitar.
Menționăm faptul că din 3 octombrie 2017 funcționează și punctul de trecere a frontierei Lipnita-Kainardja, realizat în urma implementării proiectului ”Lipnita-Kainardja drum transfrontalier”, Cod MIS ETC:579, și de asemenea finanțat în cadrul Programului de Cooperare Transfrontalieră România-Bulgaria 2007-2013. Ca și în cazul punctului Dobromir-Krushari, el funcţionează în subordinea Gărzii de Coastă şi este deschis pentru traficul internațional de persoane, precum și pentru traficul internațional de mărfuri, până la limita unei greutăți totale de 3,5 tone, iar programul de funcționare este de la ora 08:00 la ora 20:00.

Publicat în data de 19.12.2018

Suntem prezenti

 

Imagini

Iunie 2019
Lu Ma Mi Jo Vi Sa Du
27 28 29 30 31 1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30

Conținutul acestui site nu reprezintă în mod oficial poziția oficială a Uniunii Europene. Întreaga răspundere asupra informațiilor prezentate revine inițiatorilor site-ului.